Un cioban si un pescar, mergind pe drum, auinnoptat pe cimp si negasind acioala, au ramas acolo. Noaptea a venit un frig mare si ciobanul, cu toate ca avea cojoc, a inceput sa tremure de-I clantaneau dintii. Pescarul, care pricepuse ca ciobanul e navleg bine, cum pusese ochii pe cojocul ciobanului, se tinu cit putu sa nu tremure, macar ca nu avea pe el decit camasa sI-si pusese pe deasupra plasa de prins peste. De la un timp, ciobanul, uitindu-se cu coada ochiului la pescar, il intreba: – Bine, dar eu, cu cojocul pe mine si tot tremur; tie de ce nu ti-e frig? Pescarul ii raspunse: – Uite ce e: eu m-am invelit cu plasa asta si stau in ea ca acasa; frigul intra pe unele gauri si iese prin altele, pe cind in cojocul tau, cind intra frigul, nu mai are pe unde iesi. – Au! Vrei sa facem schimb? zise iute ciobanul. Hai, daca zici tu, raspunse pescarul, care atita astepta. Si asa se vazu pescarul in cojocul prostului de cioban. Cind se inteti si mai mult frigul, ciobanul incepu sa tremure si mai rau si scotind degetul prin plasa: -Aoleu, ce frig e! Daca e frig inauntru, dar afara! Tocmai dupa ce a plecat pescarul, s-a dumirit: -Daca nu ma pacalea, Ramineam cu cojoaca mea…