Televizorul face parte din viaţa copiilor încă de la vârsta de 2 ani sau chiar mai devreme, influenţându-le atitudinea, limbajul, comportamentul.
Câţi părinţi nu-şi uită copiii în faţa televizorului, mulţumiţi că aceştia „stau liniştiţi”! Câţi dintre dumneavoastră ştiţi ce emisiune sau film urmăreşte copilul în timp ce vă vedeţi de treabă sau schimbaţi o vorbă cu musafirii, în camera de alături? De câte ori v-aţi uitat împreună cu băieţelul sau fetiţa dumneavoastră la un film de desene animate?
De câte ori aţi vizionat împreună un film şi aţi comentat ceea ce se-ntâmplă pe micul ecran? V-aţi gândit că atât de inofensivul, în aparenţă, televizor, vă ţine de multe ori locul, că tinde să devină un al treilea părinte pentru copilul dumneavoastră? Şi nu-i întotdeauna un părinte bun.
Statisticile arată că un copil petrece, în medie, 3 ore şi jumătate în faţa televizorului. Adică 24 de ore pe săptămână! O zi dintr-o săptămână! Timp în care e bombardat cu imagini, sunet, informaţie pe care, de cele mai multe ori o asimilează pasiv, de-a gata, pentru că televizorul nu îi oferă decât o aparentă comunicare. Sigur că există, la televizor, şi programe educative, şi filme bune, şi emisiuni interesante. Dar există şi multă violenţă, şi vulgaritate, de prost gust, şi incultură. Şi de toate acestea din urmă, copiii trebuie protejaţi. Când vorbim de educarea unui copil, ne gândim în primul rând la familie, la şcoală, la biserică, la rolul grupului de prieteni, dar, astăzi, copiii cresc într-o lume în care parcă nu se mai poate trăi fără calculatoare, internet şi mai ales fără televizor. În principal, copiii sunt atraşi de filmele de desene animate, dar din păcate mai sunt şi situaţii în care copiii din nevoia de a comunica cu cineva, în timp ce părinţii sunt ocupaţi mai mult sau mai puţin, vizionează diferite programe din care ei consideră că pot afla noutăţi legate de lucruri despre care ei nu ştiu prea multe şi despre care vor să afle.
Ştirile TV sunt principala sursă de informaţie a adulţilor, dar mulţi adulţi nici nu realizează câţi copii urmăresc aceste programe care au conţinut la fel de multă violenţă, ca restul. Poate că şi înaintea jurnalelor TV părinţii ar trebui să verifice calitatea ştirilor, dacă au un conţinut ridicat de violenţă sau conţin lucruri şi informaţii pentru care copilul nu este pregătit să le afle sau nu are vârsta necesară să înţeleagă bine ceea ce se petrece în lumea în care el încă nu este pregătit să intre şi să o înfrunte. Ştirile nu te captivează aşa cum o face un film sau o emisiune. La ştiri, lucrurile sunt clare. Oamenii au reacţii: compasiune, tristeţe etc, sau nu se uită. La film, oamenii se identifică cu personajul. Şi sunt copii care nu se uită la ştiri de frică, dar se uită fără probleme la filme sau desene animate violente. Dramele care se întâmplă, cu copii care „copie” ceea de văd la televizor nu au pornit de la ştiri, ci de la filme, de la clipuri publicitare etc.
Televizorul afectează şi comunicarea dintre adulţi, dar şi comunicarea dintre părinţi şi copii. Televizorul stă între ei…
Pentru că televizorul te captivează. Nu mai ai nevoie de nimic. Nici să citeşti, nici să te plimbi. Nici să-l asculţi pe celălalt.
Părinţii ar trebui să înţeleagă faptul că televizorul este doar o opţiune şi nu o obligaţie.
Copiii nu trebuie părăsiţi în faţa televizorului. Părinţii trebuie să îşi facă timp să se uite împreună cu copii şi să discute ceea ce văd, pentru că altfel, copiilor nu le va mai fi teamă şi îşi vor putea explica anumite lucruri, vor înţelege dacă ceea ce văd este real sau nu, dacă e bine sau rău. Să ofere copiilor cât mai multe explicaţii şi informaţii suplimentare în legătură cu subiectul filmului sau cu tema emisiunii vizionate. În ziua de astăzi, copiii devin din ce în ce mai puţin sensibili la violenţă şi consideră că în multe cazuri, violenţa este legitimă. Asupra acestui aspect ar trebui să se insiste, subliniindu-se că violenţa nu este cea mai bună cale pentru rezolvarea unor probleme. Violenţa la TV nu îl face neapărat violent pe copil, dar îl poate face să creadă că violenţa este un fenomen omniprezent.
Părinţii trebuie să conştientizeze faptul că universul copilului care petrece prea mult timp în faţa televizorului, va fi cel dat de televizor, iar nu cel pe care l-ar putea descoperi singur citind, mergând la teatru, film, sau pur şi simplu jucându-se, învăţând astfel că comunice cu copii cu cei de vârsta lui.
