Folosirea mierii si a altor produse ale stupului in alimentatie este foarte veche. Timp de milenii mierea a fost singurul aliment dulce folosit in alimentatia omului, in afara fructelor. La fel de veche este si folosirea mierii in tratarea unor afectiuni. Oamenii au observat ca mierea le poate lecui unele suferinte. Despre insusirile vindecatoare ale mierii s-a scris inca din cele mai vechi timpuri. Romanii o foloseau pentru tratarea durerilor de git, pentru bolile de stomac si de piele. In multe scrieri s-au pomenit retete bune pentru vindecat unele boli, retete pe baza de miere: mierea amestecata cu otet era buna pentru ficat si fiere, mierea amestecata cu anumite plante vindeca ranile grave, mierea combinata cu sare si menta ajuta la eliminarea parazitilor, mierea amestecata cu paine ajuta la tratarea rinichilor blocati. In Evul Mediu au aparut retete din ce in ce mai complicate in compozitia carora alaturi de miere intrau pulberi de
plante, condimente exotice, venin de sarpe, vin, radacini de plante medicinale. Se stie ca si stramosii nostri, dacii, erau foarte priceputi apicultori si ca, alaturi de sare, aur si argint, romanii duceau din Dacia la Roma si mari cantitati de miere si ceara de albine. Mierea este produsa din nectarul florilor cules de albine. Pentru a produce un kilogram de miere albinele trebuie sa viziteze circa 3-4 milioane de flori. Nectarul acestora este prelucrat de catre albine si imbunatatit cu propriile lor substante biologice. Tranformarea nectarului in miere este un proces fizic si chimic la care participa toate albinele, si cele care aduna polenul, dar si cele mai tinere care il prelucreaza si il depoziteaza.
Calitatile si proprietatile mierii
Mierea contine apa, glucide (fructoza, glucoza, zaharoza, maltoza), proteine aminoacizi, substante minerale (calciu, cupru, magneziu, siliciu, fosfor, mangan etc), vitamine (B1, B2, B6, B5, K, C), graunte de polen, substante antibiotice etc. Mierea este un aliment usor asimilabil, satisface rapid nevoia de energie a organismului, nu este iritanta pentru sistemul digestiv, este foarte bine tolarata de rinichi, reface repede organismul dupa efort, calmeaza sistemul nervos, are proprietati antiseptice, cicatrizante si antibiotice, are proprietati conservante (se pot conserva in miere fructe, legume dar si peste, carne, oua).
Cea mai bogata in virtuti vindecatoare este mierea poliflora. Fiecare tip de miere este insa indicat, cu precadere, pentru tratarea anumitor afectiuni:
- Mierea de salcim – astenie, nevroze.
- Mierea de tei – bronsite, raceli, insomnii, nevroze.
- Mierea de menta – afectiuni gastrointestinale, indigestii, balonari.
- Mierea de levantica – astm bronsic, emfizem pulmonar.
- Mierea de rozmarin – boli respiratorii.
- Mierea de cimbrisor – debilitate, boli pulmonare, astm.
- Mierea de castan – boli cardiovasculare, afectiuni ale vaselor de singe.
Culoarea mierii variaza in functie de compozitie si de florile din care s-a recoltat polenul si nectarul. Astfel, ea trece de la galben pal la auriu spre roscat si chiar maroniu, in cazul mierii de mana si de conifere.
Este foarte important sa cumparati miere din sursa sigura, recoltata din zone nepoluate.
Mierea se poate falsifica foarte usor.
Mierea falsificata nu se zahariseste, spre deosebire de mierea naturala care, dupa un timp, sufera procesul de zaharisire.
Mierea falsificata nu are miros si gust aromat si este fluida. Consumul de miere este contraindicat celor care au alergie la polen, precum si celor care au anumite afectiuni pancreatice. In alimentatia sugarilor nu se recomanda a se folosi decit sub supraveghere medicala.
Polenul
Este recoltat si preparat de catre albine si foloseste la hranirea puietului.
Grauncioarele de polen pot fi divers colorate, de la galben pina la maroniu. Dupa ce este recoltat, polenul se poate pastra 2 ani, apoi el isi pierde valoarea terapeutica. Polenul este bogat in proteine, grasimi, zaharuri, substante minerale, pigmenti si fermenti. De asemenea in compozitia lui sunt prezente vitaminele: A, B, E, P, unii hormoni, antioxidanti, enzime antibiotice. Avind o valoare nutritiva mare, polenul este folosit ca accelerator al cresterii, de aceea se administreza numai la indicatia medicului.
Polenul se poate administra sub forma de granule, de pulbere obtinuta prin macinarea granulelor, sau pasta, numita si pastura, care este cea mai activa din punct de vedere al virtutilor terapeutice. Pastura se pastreaza in frigider, pentru ca altfel isi pierde proprietatile.
Polenul este indicat in anemii, stari de slabire si epuizare, oboseala. Ca stimulent, ca factor de crestere, adjuvant in boli cardiovasculare.
Administrarea lui este containdicata in alergii, afectiuni psihice, in obezitate, diabet si boli endocrine.
Propolisul
Este o substanta cleioasa, parfumata, pe care albinele o aduna din mugurii unor plante – plop, castan, cires – o prelucreaza, adaugindu-i secretii proprii si-i maresc astfel insusirile antibacteriene.
Propolisul contine uleiuri vegetale, minerale (fier, cupru, zinc, mangan) si multe rasini vegetale, care-i dau un miros specific.
Este o substanta antiseptica si antibiotica. Se consuma ca atare, cantitatea echivalenta unui bob de mazare pe zi, in afectiuni pulmonare si pentru intarirea sistemului imunitar.
Tinctura de propolis preparata in proportia: 20 g la 100 ml alcool – se foloseste in aplicatii externe, pentru badijonarea ranilor greu vindecabile, a gingiilor afectate de paradontoza a aftelor si eczemelor.
Propolisul are efect anesteziant in cazul durerilor dentare.
Laptisorul de matca
Este un produs care se foloseste la hranirea larvelor de albine. Laptisorul de matca este secretat de albinele lucratoare si cu el este hranita si matca stupului. Este foarte bogat in proteine si aminoacizi: arginina, leucina si tirizina, mai ales. De asemenea, contine substante antibiotice, minerale si vitamine, precum si hormoni feminini, glucide si lipide.
Are rol de intarire si stimulare a cresterii, este antibiotic si folosit ca adjuvant in tratamentul anticanceros.
Cu laptisorul de matca se trateaza starile de oboseala si slabire, intirzierile de crestere, boli ale ficatului si ale inimii, sterilitatea feminina si frigiditatea, infectiuni virale, reumatism, cancer, afectiuni dermatologice. Este indicat in hipertiroida, in toate dereglarile glandelor endocrine, in diabet, alergii, afectiuni psihice.
Veninul de albine
In Evul Mediu se trata guta cu venin de albine. Cu venin de albine s-a tratat in sec. XIX-lea reumatismul, afectiunile nervoase, unele dermatite.
Veninul de albine are proprietati antibiotice, insecticidele, anticoagulante si produce modificari circulatorii locale sau generale. In scop terapeutic veninul de albine se foloseste fie direct prin intepatura de albina, fie prin extrase purificate, aplicate de catre medic. Este foarte important sa se stie ca unele persoane fac alergie sau chiar soc anafilactic la administrarea de venin de albine. Se cunosc cazuri pentru care o intepatura de albine a fost fatala. Veninul este contraindicat si in diabet, graviditate, insuficienta cardiaca. De aceea, acest tip de tratament se va aplica sub stricta observatie si supraveghere a unui medic specialist.
Veninul de albine are actiune bactericida, antitumorala, anticoagulanta, cardiostimulatoare, protectoare impotriva iradierii radioactive. Din aceste motive, veninul de albine se foloseste in cazul reumatismului, al migrenelor si nevralgiilor, al afectiunilor cardiovasculare.